Guacamole
Guacamole este o mancare traditionala mexicana, insa cu timpul a fost preluata de spanioli si a devenit foarte populara si in Europa.
Am intalnit-o in meniul multor raw vegani, asa ca mi-a starnit curiozitatea si interesul. Este o varianta placuta pentru a consuma avocado, acest asa-zis unt vegetal, atat de des folosit in aceasta bucatarie, dar si plin de valente nutritive si terapeutice. Mai multe despre minunatele proprietati ale fructului de avocado puteti sa cititi aici.
Ingrediente:
- avocado - 2 bucati
- rosie - 1 bucata
- ceapa verde - 1 bucata
- usturoi verde - 1 bucata
- lamaie - zeama de la 1/2 bucata
- sare de Himalaya - dupa gust
- chili pepper - dupa gust
- ulei extravirgin de masline - 1 lingura
Instructiuni:
Avocado se curata de coaja si sambure si se stropeste cu zeama de lamaie. Se paseaza apoi cu o furculita. Rosia, ceapa si usturoiul se taie marunt si se adauga peste avocado.
Se adauga sare dupa gust, chilli si ulei.
Guacamole merge bine langa chipsuri din malai (tortilla). Este delicios cu crackers sau paine raw.