INTERVIU DOINA OPREA: «Cu stilul de viață raw vegan m-am vindecat de fibrom uterin și de gastrită»
Doina Oprea, nutriționist raw vegan, a povestit, într-un interviu pentru Jurnaliștii.ro, cum s-a vindecat de boli cu care s-a chinuit ani în șir doar prin consumarea hranei vii. Totodată, Doina a enumerat 5 pași indispensabili pentru a face trecerea de la alimentația clasică la raw veganism fără riscuri pentru sănătate. În prezent, Doina Oprea militează pentru acest stil de viață prin intermediul celebrului blog Raw Vegan Joy și a workshopurilor de nutriție și de hrană vie.
A fi raw vegan înseamnă a adopta o alimentație vegană fără foc, în care alimentele de bază sunt legumele, fructele, semințele, nucile, germenii și vlăstarii. O astfel de alimentație va restabili echilibrul pH-ului din corp și, implicit, bolile vor fi ținute la distanță.
Te numeri printre raw veganii cunoscuți din România. De câți ani ești adepta acestui stil de alimentație și de ce l-ai ales?
După ce am fost vegetariană 20 de ani, de aproape 5 ani am devenit raw vegană. Motivul principal a fost obținerea unei stări de sănătate perfectă. Deoarece încă din copilărie eram sensibilă și mă îmbolneam adesea, am ajuns să prețuiesc de timpuriu starea de sănătate și mulți ani am căutat soluții ca să o obțin. Atunci când am devenit vegetariană am sesizat o îmbunătățire vizibilă la acest capitol, însă nu am reușit să îmi rezolv toate vulnerabilitățile.
Ce schimbări majore s-au petrecut în viața ta? Se vorbește de schimbări radicale la nivel fizic, dar mai ales psihic?
Atunci când am devenit raw vegană mi-am atins obiectivul. Am scăpat, rând pe rând, de toate problemele de sănătate. Ca să nu fiu prea vagă, am să enumăr câteva dintre problemele cu care mă confruntam: făceam adesea cistită, anexită, sinuzită, otită, am avut gastrită, dischinezie biliară, nisip la vezica biliară, chist ovarian, fibrom uterin și multe altele. Acum mă simt perfect sănătoasă, analizele îmi sunt foarte bune, am o stare de vitalitate foarte mare și randament maxim în tot ceea ce fac. Starea de pace și de bucurie au venit ca un bonus minunat și ele există mereu în viața mea.
Există și persoane care nu reușesc să facă trecerea spre acest stil de alimentație? Ce le recomanzi?
Doar persoanele care nu își doresc cu adevărat acest lucru pot să întâmpine dificultăți cu schimbarea stilului de viață. Pentru că raw veganismul este un stil de viață. În primul rând, le recomand să se informeze. În momentul în care vezi avantajele și dezavantajele unui lucru îți este mult mai ușor să iei decizii și să urmezi o cale, chiar dacă aceasta presupune să mergi împotriva curentului.
Greutatea de aici vine. Presiunea socială este foarte mare și trebuie să fii foarte convins și hotărât ca să rămâi pe poziție atunci când în jurul tău majoritatea oamenilor apelează la mâncare de proastă calitate, de cele mai multe ori toxică, care îi îmbolnăvește.
Ne-am obișnuit să fim bolnavi și să luăm medicamente. Nimeni nu se gândește la ceea ce a spus Hippocrate: „Lasă hrana să îți fie medicament și medicamentul hrană”. E atât de simplu!
Suntem tributari unor obiceiuri alimentare moștenite, societății de consum și intereselor marilor concerne alimentare, medicale și farmaceutice.
Enumeră, te rog, cinci pași esențiali în trecerea la acest stil de alimentație.
Este foarte dificil să trasezi niste pași. Fiecare dintre noi se află într-un anumit punct pe acest traseu, are ritmul propriu și disponibilitățile lui de schimbare. Unii sunt bolnavi și vor să vadă rapid rezultate, alții sunt tineri și sunt mai puțin motivați, vor doar să introducă câte ceva mai sănătos în dieta lor sau a copiilor lor.
Totuși câțiva pași, universal valabili, pentru adoptarea acestui stil de viață ar fi:
-Informarea
-Detoxifierea
-Hidratarea
-Învățarea (să îți pregătești mâncarea în stil raw vegan)
-Mișcarea
Recent ai ținut o cură drastică bazată exclusiv pe sucuri de fructe și de legume. Cum ți-a influențat starea de sănătate?
Întrucât după aproape cinci ani de raw veganism aveam o sănătate foarte bună, efectele au fost vizibile în alte direcții. După cele 60 de zile cu sucuri am reușit să dau jos cele 15 kg pe care le-am avut în plus și să mă armonizez din punct de vedere fizic. Mai mult, am reușit să mă stabililez la noua greutate și să nu mă mai îngraș înapoi, cum de multe ori se întâmpla când urmam „cure de slabire”. Multă lume mi-a spus că arăt foarte bine, sesizând o întinerire vizibilă.
Cum se împacă acest stil de alimentație cu anotimpul rece când mâncărurile calde sunt de bază?
Eu nu am probleme de acest gen. Există multe alimente care dau efectul de încălzire (gen condimente, ghimbir) și nu trebuie să mănânci neaparat ceva cald. Însă poți să încălzești mâncarea raw vegană la 40 de grade dacă o dorești mai caldă.
Ai avut vreun moment în care ai simțit nevoia să revii la alimentația clasică? Îți este vreodată poftă de dulciuri concentrate?
Uneori am simțit tentația să mănânc vegan preparat termic, am și făcut-o în anumite ocazii, dar niciodată nu am fost mulțumită de rezultat și astfel excepțiile au rămas excepții.
Prețuiesc prea mult starea de limpezime mentală, vioiciune și entuziasm pe care o am atunci când mănânc raw vegan și nimic nu mă poate face să renunț la aceasta.
Copiii pot mânca exclusiv raw vegan?
Sunt copii care mănâncă raw vegan și sunt foarte sănătoși, dar cred că părinții trebuie să fie foarte bine informați ca să poată să facă asta. Trebuie să fie capabili să le ofere o alimentație echilibrată din toate punctele de vedere.
Toată lumea poate să manânce raw vegan, deoarece este alimentația pentru care suntem cel mai bine dotați și pregătiți. Trebuie doar să avem curajul să o experimentăm. Nu vom ști niciodată cum este, până nu vom încerca.
Interviu realizat de Alina Boghiceanu pentru http://www.jurnalistii.ro/