Hrisca cu ciuperci si maioneza de mustar
Ma bucur ca in sfarsit reusesc sa mai postez retete noi, pentru ca in ultimul tip am fost foarte ocupata si am tot amanat acest lucru.
Intre timp au mai avut loc doua workshopuri de "Nutritie si hrana vie", unul la Iasi si altul la Cluj-Napoca si un Potluck raw vegan.
La seminariile pe care le-am tinut au participat oameni minunati, alaturi de care am experimentat bucuria de a impartasi din cunosterea si experienta mea din aceasta aventura numita "Hrana Vie". (Pentru ca putem spune, cu umor, ca in societatea in care traim inca este o adevarata aventura sa mananci astfel). Au fost intalniri dinamice, interactive, din care cu totii am plecat imbogatiti. Cateva impresii ale participantilor la seminarii puteti sa cititi aici, iar pozele de la cele trei evenimente puteti sa le vedeti aici: Workshop Iasi, Workshop Cluj-Napoca, Potluck Cluj-Napoca.
Pentru ultimul Potluck am pregatit, pe langa un Tort de zmeura (reteta in curand) si aceasta mancare delicioasa din hrisca. Cred ca nu mai este un secret pentru nimeni ca noi suntem mari consumatori de hrisca, un aliment foarte sanatos si gustos, un substitut minunat la paine sau cereale, de care, datorita educatiei, suntem inca foarte atasati.
Ingrediente:
- hrisca - 500 g
- ardei capia - 2 bucati
- ceapa verde - 4 bucati
- ciuperci champignon - 10 bucati
- Marinata pentru ciuperci
- apa de izvor - 500 ml
- lamaie - zeama de la 2 bucati
- sare de Himalaya - 1/2 lingurita
- condiment Sonnentor -
- Maioneza de mustar si caju
- mustar raw - 2 linguri
- caju - 2 linguri
- ulei extravirgin de masline - 10 linguri
- sare de Himalaya - dupa gust
- lamaie - zeama de la 1 bucata
- piper macinat - dupa gust
Instructiuni:
Hrisca se hidrateaza 8 ore in apa de izvor. Se scurge de apa.
Nuca de caju se hidrateaza 2-4 ore.
Se taie ciupercile feliute subtiri si se lasa la marinat timp de 4-6 ore.
Se face o maioneza din mustar raw si caju in robotul cu lama in S. Daca este nevoie mai adaugam putina apa.
Ardeii capia se taie cubulete mici. Ceapa verde se taie rondele fine.
Amestecam hrisca, ardeii, ceapa si ciupercile impreuna cu maioneza, folosind o lingura de lemn.
Se orneaza dupa inspiratia de moment.
Pingback: Mancare de hrisca raw vegan | Esenta de sanatate - retete, informatii, dieta cu si despre hrana vie (fara foc) - raw vegan Romania